Tovarășii de la Microsoft România și alți câțiva breslași de se ocupă cu site-uri și servere Web, organizează ceva întâlniri online cu explicații și demonstrații. Pentru programatori, agenții care fac site-uri sau “hostaci” care le găzduiesc. Pe 4 și 5 martie.

O să fie și cu Silverlight, și cu Ajax, ceva programare cu acces la date prin ADO.NET, cum să pui PHP pe servere Web Windows cu IIS – mai vedeți și voi în pagina de înscriere. Tot acolo vedeți și prezentatorii.

Ca să participi, folosești consola de Live Meeting de la Microsoft. O descarci gratuit – dacă ești suficient de perspicace să găsești link-ul mititel în ditamai pagina. Instalezi consola, dai clic pe URL-ul sesiunii la momentul începerii și intri în camera virtuală a “întâlnirii”. Ca să obții acel URL, trebuie să te înscrii, bineînțeles. Voi ce credeați?

Sper să mă pot învârti și eu p-acolo, măcar la 2-3 sesiuni, că poate mai aflu ceva nou. Or da și cadouri la participanți? Că băutură și mâncare sigur nu primim :-D

Păi doar nu cu holbanii, bre. Că asta poate și cotoiu’ meu. Ci în cod, programatic. Adică site-ul tău sau aplicația ta să “citească” și să preia automat rata de schimb de referință din fișierul XML pe care BNR îl pune zilnic la dispoziție.

De două zile mă chinuiec să fac o pagină Web în ASP.NET, cu cod C#, care să preia și să afișeze singură rata de shimb pentru EURo.

Problema?

Acel fișier XML de la BNR are o declarație de namespace cu xmlns. Fără prefix.
<DataSet xmlns="http://www.bnr.ro/xsd" xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" xsi:schemaLocation="http://www.bnr.ro/xsd nbrfxrates.xsd">

Interogarea cu XPath a structurii XML se “încurcă” în namespace. Toate exemplele de XPath și XQuery de le-am găsit pe net se refereau la fișiere XML fără declarații de namespace cu prefix gol, iar majoritatea nu aminteau de namespace xmlns deloc.

Și după ce m-am chinuit io ca bivolu’ cu tot felul de încercări, găsesc un articol rătăcit în documentația Windows SDK for .NET Framework. Titlul: XPath Queries and Namespaces. M-a luminat, frate. I-am dat de cap.

Cum a ajuns

Presupunînd că ai o pagină în care e prezent un
<asp:Label ID="lblOneEurValue" runat="server"></asp:Label>

iote și codul din fișierul C#
protected void Page_Load(object sender, EventArgs e)
{
   if (!Page.IsPostBack)
   {
     XPathDocument XML_De_La_BNR = new XPathDocument("http://www.bnro.ro/nbrfxrates.xml");
     XPathNavigator Navigator_Prin_XML = XML_De_La_BNR.CreateNavigator();

     XmlNamespaceManager Manager_Spatii_De_Nume = new XmlNamespaceManager(Navigator_Prin_XML.NameTable);
     Manager_Spatii_De_Nume.AddNamespace("BNR", "http://www.bnr.ro/xsd");

     XPathExpression Interogare_XPath_EUR = Navigator_Prin_XML.Compile("/BNR:DataSet/BNR:Body/BNR:Cube/BNR:Rate[@currency='EUR']");
     XPathExpression Interogare_XPath_USD = Navigator_Prin_XML.Compile("/BNR:DataSet/BNR:Body/BNR:Cube/BNR:Rate[@currency='EUR']");
     Interogare_XPath_EUR.SetContext(Manager_Spatii_De_Nume);
     Interogare_XPath_USD.SetContext(Manager_Spatii_De_Nume);

     XPathNavigator Nod_Rata_EUR = Navigator_Prin_XML.SelectSingleNode(Interogare_XPath_EUR);
     decimal EUR = decimal.Parse(Nod_Rata_EUR.Value.Replace('.', ','));

     lblOneEurValue.Text = EUR.ToString();
   }
}

Băi de când caut niște icon-uri mai răsărite de pus în aplicații sau site-uri Web! Am găsit, în sfârșit, pe Wikipedia. Mai exact, la categoria Icons.

Judecând după cum arată URL-ul, par a fi sub licență Creative Commons. Adică ai libertate ceva mai mare de le folosi.

Între pictogramele de pe Wikipedia, mi-au atras atenția cele Crystal Clear. Pentru că au un design unitar și setul este destul de cuprinzător. Dar, dacă mergeți la categoria Icons referită mai sus, la Icons themes sau Icons by subject, sigur găsiți multe altele, potrivite după gust sau aplicație.

Toți stăm prin stații de metrou sau autobuz, blocați cu mașina în trafic sau pur și simplu așteptând undeva fără să putem face prea multe. E drept, poți să deschizi un joc pe mobil ca să freci menta. Da' dacă te-apucă un avânt muncitoresc și chiar ai vrea să mai lucrezi una-alta pentru birou? E posibil să rezolvi niște e-mail-uri de la firmă cu mobilul? Ăhă, slavă Domnului, e posibil; și încă multe altele...

Ce-ți trebuie. Lucrurile de bază

E drept că-ți trebuie un telefon mai șmecher, dar nu exorbitant de scump. Sunt o droaie de terminale SmartPhone, Pocket PC, PDA cu GSM sau cum le-o mai spune. Io mă refer aici la alea care au Windows Mobile pe ele. Și serverul de e-mail trebuie să poată, să aibe un minim de funcționalitate ca să "discute" cu telefonul tău; dar aici soluțiile ar trebui privite cât mai practic, după scenarii:

Firmă mică, bre. N-avem server de e-mail și nici n-o să ne permitem prea curând. Și poate nici nu vrem

Am mai vorbit eu despre o chestie numită Office Live Small Business, un serviciu gratuit pus la dispoziție de Microsoft pentru firmele mici. M-aș duce pe pagina de înscriere și primesc un mic site de Web gratuit plus căsuțe de e-mail, toate cu nume de domeniu al firmei mele, bineînțeles.

Aici e clenciul - pentru că-mi țin e-mailurile pe serverele Microsoft, pot să le citesc și cu telefonul mobil. Și uite aici cum se configurează Windows Mobile. Plus că nu mă doare capul cu mentenanța unui server, deloc ieftină.

Firmă răsărită, business mare. Țin e-mail-ul pe serverul meu propriu

Are sens. Costă mai mult, bineînțeles. Dar se justifică așa: suntem mulți angajați iar comunicarea e-mail este deja modalitate de colaborare internă în firmă, nu doar cu exteriorul. Avem volume mari de date și nu mai ține să avem e-mail-ul externalizat.

Dacă asta e situația, recomand Exchange Server pentru e-mail; sau Small Business Server, care include Exchange. Deja însă la scenariul ăsta telefoanele mobile vor fi folosite și pentru alte aplicații avansate. Folosesc IT-ul la un nivel mai avansat. Deci am un nene tătic în calculatoare căruia îi zic IT Manager. Pe el l-aș trimite să citească Centrul TechNet Windows Mobile și mai exact ghidul ăsta.

Corporație. Business-uri, băi vere

Aici aș încadra firmele care au snopuri de servere de e-mail, nu unul singur. Dacă faci parte dintr-o corporație și salivezi la e-mail pe mobil, adresează-te personalului IT, mai spre vârf. Dacă ești personal IT mai spre vârf, ai citit articolul ăsta și ai ajuns în acest punct, caută repede un consultant. Nu de alta, dar eu nu sunt chiar atât de competent. Și oricum, cu snopurile alea de servere ai și alte probleme pe cap: consolidare de servere, virtualizare de resurse IT, management centralizat... Mergi pe pagina cu parteneri Microsoft în România și caută-i p-ăia cu competențe în Mobility Solutions.

P.S. Am văzut o pagină care descrie mai pe larg subiectul ăsta - e-mail pe mobil pentru firme.

Ce scriu eu în blog este plictisitor și prea orientat spre inginerie. Însă pozele de la nunta mea se bucură de ceva vizite, văd. La fel și pozele de la nunta lu' frate-miu.

Paulian Prăjitură îl cheamă pe tip - fotograful, bre! Se pricepe, nu-i așa? Mergeți pe site-ul lui ca să vă faceți o idee. Tipul e constănțean. A făcut facultatea de medicină, ca și nevastă-mea. Dar, în materie de fotografii, parcă mi-a zis că e autodidact, nu a urmat cursuri speciale. A pus mâna pe aparat și-a-nceput să shootuie. Cred că-i cam de-o seamă cu mine.

Prețurile pe care le practică le găsesc, mai presus de toate, ca fiind corecte. Am primit un album cu poze tipărite având coperți (ca) de piele. Poze printate bine. Plus DVD-urile cu tot ce-a tras la nuntă, 4 la număr: 2 cu tot ce-a tras, 1 cu slide-show și 1 cu pozele din albumul tipărit, procesate mai atent decât restul. Mi-a zis că, după sesiunea de shooting din ziua și noaptea nunții, mai zăbovește 4-5 zile la procesarea pozelor. Așa că efortul lui, echipamentul folosit dar mai ales rezultatul merită banii.

După ce-am vorbit de descărcare progresivă a conținutului multimedia, pentru optimizarea performanțelor, iote și una cu care-ți enervezi consumatorii de conținut audio sau video :-)

Scenariul ar fi ăsta: Ai un site care dă filmulețe sau muzici. Haioase tare. Vine lumea, descarcă și urmărește în draci. Vrei să faci bani - bagi reclame înainte / după filmuleț / muzichie - cum fac ăia la Multiplex sau pe DVD-uri.

Eheee, pentru că ești băiat deștept, o poți face și singur programând de-ți sar capacele. Sau te folosești de ce poate furniza serverul de Web.

Pentru Internet Information Services 7.0, serverul din Windows Vista sau Windows Server 2008, pe site-ul IIS.NET găsești o extensie numită Web Playlists. Inclusă în IIS Media Pack 1.0, un plug-in sau modul care mai conține o "bombonică", tot pentru multimedia.

Pe scurt, așa cum sugerează și numele, creezi playlist-uri, probabil și automatizat. În loc să furnizezi filmulețul chior, furnizezi un playlist care adaugă ceva reclamă, ca să scoți și tu un ban cinstit.

Mă refer la serverul Internet Information Services din Windows Vista sau Windows Server 2008, cel despre care am tot scris în blogul meu.

Din când în când, mai merg pe site-ul IIS.NET ca să văd ce instrumente noi au mai fost lansate pentru descărcare...

Bit Rate Throttling se cheamă drăcia care-ți permite să livrezi de pe site-ul tău conținutul multimedia progresiv. Și am impresia că e inclusă în pachetul IIS Media Pack 1.0.

Pe scurt, cum merge treaba

Să zicem că serverul tău Web trebuie să livreze clientului un fișier video de vreo 10 MB, durând, zic și eu, 5 minute. În mod normal, ar "scuipa" tot fișierul cât poate de repede către client, cât îi permite banda. Iar uneori banda îi permite să-l transfere în 20 de secunde...

Dar de ce să pui atâta stres pe banda disponibilă când, de fapt, nu e nevoie? Mai ales că asta ar putea avea impact asupra următoarelor cereri către server.

Mai bine "împingi" repede primul MB din fișier ca să pornească repede filmul. După care, împingi mai încet, la o rată de transfer mai apropiată de bit-rate-ul filmului, cât să asiguri redarea cursivă. N-are nici un rost să împingi biții mai repede decât poate să-i redea playerul.

În felul ăsta, Bit Rate Throttling îți salvează banda de transfer și pentru alte cereri. Unde mai pui că uneori plătești pentru încărcarea de vârf a benzii. Părerea mea.

La momentul ăsta, sunt suportate din oficiu formatele .asf, .avi, .flv, .m4v, .mov, .mp3, .mp4, .rm, .rmvb, .wma și .wmv. Configurezi doar parametrii. Dar poți să descrii și să extinzi lista de formate după cum ai nevoie.

Păi te duci frumușel în pagina de trial produse Windows Server și găsești link-ul paginii de descărcare. Boon! Tragi cât te ține țeava, dai drumul la instalare și, când cere cheia, zici că vrei să probezi mai întâi. Așa mi-a zis Cosmin de la MRM sau McCann.

Și zice-se că te lasă să-l guști de probă vreo 60 de zile. După care...

Perioada de probă poate fi re-activată, re-setată sau re-armată. De 3 ori. Deci ai în total 4 perioade de probă după aritmetica mea, un total de 240 de zile.

Chiar Microsoft pe site-ul de suport documentează cum se face resetarea pentru perioada de probă: How to extend the Windows Server 2008 evaluation period.

Și dacă nici după 8 luni de zile nu reușești să-ți scoți banii cu serverul tău de web ca să plătești licența, atunci mai bine îți duci aplicațiile la o firmă de hosting sau le pui pe calculatorul tău cu Windows Vista.

Ediția Web a serverului este una specializată. Nu poți pune Active Directory sau alte servicii uzuale, dar ține foarte bine aplicații și site-uri Web. Ar costa cca 460 EUR licența uzuală Open, că am găsit-o în listă: LWA-00316 - Windows Web Server 2008 Sngl OLP NL. Sau, dacă ești găzdar de site-uri sau aplicații pentru alții, plătești lunar o sumă infimă către Microsoft prin SPLA - Service Provider License Agreement.

Fiți atenți că este doar un one time offer de la Microsoft. Cică cei de vor participa la evenimentul virtual online Vort-Ex, vor primi dreptul de-a-și descărca gratuit kitul serverului. Ne vedem pe 18-19 noiembrie anu' ăsta :-)

E drept, pe site-ul Vort-Ex nu spune clar ce fel de licență va avea serverul ăsta:

• o fi trial pe perioadă limitată...
• n-o avea limită de timp dar e pentru test și demo... sau
• chiar are licență pentru servere de producție în toată regula!?!

Și nu spune nici câte instanțe ai voie să instalezi, dar e de presupus că una singură.

Bagă neamule, că e caldă! Vort-Ex ăsta cică s-ar adresa oamenilor de fac site-uri, găzduiesc sau scriu aplicații Web. O fi bun?

Stați că vreau să mai bag una despre Windows Server 2008 Web Edition...

Cuvânt înainte
Ideile următoare aparțin prostului din mine și nu au nici o legătură cu autorul acestor rânduri. Autorul, de altfel, e mult mai deștept când doarme... Acum se lasă însă posedat de prostul lăuntric, acela care, ca orice prost, se dă deștept. N-apăi fuche-l-ar capra!

Mă uitam cu nevastă-mea la un film american ce se voia plin de simboluri. Unul d-ăla cu meandre de logică atât de elaborate că la final ai fi spus: și regizorul unde umbla când s-a turnat filmul ăsta? Premonition. Da' uite că la un moment dat nevastă-mea spune una interesantă:

Copil fiind, ești prost dar ai ochii mai larg deschiși. Pe măsură ce crești, înveți. Mare parte din învățătura asta sunt "legi" ale firii. Aceste legi ajung să fie o barieră în calea cunoașterii.

Neli, consoarta, bre, le spune "legi" ca în "legile fizicii"; nu pot fi încălcate sau cel puțin le percepi ca imuabile. Tot ce pare să sfideze aceste legi, este mai degrabă respins decât cercetat. Că doar ești om matur și învățat, nu mai crezi în prostii.

Și aici nu mă refer la scenariul ăla comun în care oameni docți, gen profesori sau oameni de știință, după o vârstă, mai degrabă aruncă la coș chiar și propriile idei decât să-și riște Prestigiul dat de Învățătură.

Aici urma să mă mai gândesc la o idee și s-o exprim elaborat, da' nu-mi iese. Așa că termin cu: Eh, voi ce ziceți? Nu dă de gândit?

P.S. Iar o să mă ia Dunka la mișto că scriu filozofice de berărie. Turnene, dai, bă, o bere?...

Păi dacă tot vorbii mai adineauri despre soft gratuit pentru studenți, ia să facem o flotare logică. Ce visează studenții (unii) să facă după terminarea studiilor? Să-și tragă firmă, nu? Și dacă-și fac firmă de programare software, întreabă în stânga și-n dreapta cât îi costă licențele și cum pot să se descurce de-o soluție mai ieftină. Io unul am fost bombardat cu întrebări d-astea.

Țineți aproape. Microsoft dă pe de-a moaca pentru micile firme aflate la început de drum dar angajate în dezvoltarea de software.

Adicătelea? Dacă ai adunat 2-3-7-n prieteni programatori și-ați pus de-o firmă, firma are mai puțin de 3 ani și venit mai mic de 1 mulion de verzișori pe an, te bagi la BizSpark și primești 'geaba:

• Ceva Visual Studio de cel mai înalt nivel cu tot cu abonament și server de surse;
• O căldare de Windows Server, asortat cu SQL Server, BizTalk și SharePoint Server;
• Capac un System Center pentru managementul serverelor, că e multe.

Au toate licență pentru producție, nu demo sau test. Da' pentru uzul tău în firmă, nu să le revinzi, bre! Vezi ghidul DreamSpark pentru detalii.

Și cică stai așa, cu softul ăsta, vreo 3 ani fără să te deranjeze nimeni. Timp în care tre' să dezvolți o soluție software-as-a-service de se livrează pe Internet, ca să arăți că totuși te ții de programare, nu de tăiat frunză. La finalul celor 3 ani cică plătești un amărât de 100 USD și Microsoft te bagă într-o rețea de firme partenere.

Mda, ar mai fi ceva. Se dă Visual Studio, se dau servere, dar unde-i Windows și Office. Păi te bagi frumușel în MAPS și o rezolvi și p-asta. Microsoft Action Pack Subscription e tot un program Microsoft pentru parteneri prin care obții software quasi-gratuit.

Ah, uitai: colegul meu Todi vorbește pe blogul lui despre BizSpark. Dați o raită și poate aflați mai multe, că el este expertul nostru în d-ăștilea.

Cică prin programul DreamSpark de la Microsoft, studenții pot să descarce gratuit ceva scule pentru programare sau design și servere: mai un Windows Server, un SQL Server, un Visual Studio Professional... așa, de probă și învățare. Software care ar costa mii de dolari altfel.

Programul a fost lansat global de Microsoft încă de din februarie, cred. Colegul meu Todi scria (și scrie) despre acest lucru. Dar nu funcționa în România dintr-un motiv foarte trivial: pen' că Microsoft nu avea cum să verifice dacă ești student sau minți :-) Că nu exista o autoritate națională care să aibă o bază de date curată și actuală cu toți studenții din țară.

Ei bine, s-a cam rezolvat: cică dacă ești din România poți să-ți demonstrezi la Microsoft statutul de student cu cardul ISIC, ăla de-l dau cei de la International Student Travel Confederation pentru o droaie de reduceri peste tot prin lume, mai ales la bilete de transport.

Todi mai zice că poți să-ți iei cardul ISIC și de la orice agenție BRD... Ar costa cam 20 de RON, da' obții vreo 38.000 de discount-uri. Și e pe bune - peste tot prin Europa pe unde m-au dus trebile am văzut logo-urile cu reduceri pentru studenți.

Nu mai sunt student, așa că n-am putut verifica personal procesul, dar ar fi cam așa:

Mergi pe DreamSpark.com, te autentifici cu Windows Live ID, bagi numărul de card ISIC și descarci la software cât te ține banda (sau cunoștințele ca să-l folosești).

Vezi că dacă n-ai cont Windows Live ID, sau .NET Passport, cum i se mai spunea, poți să-ți tragi unul la account.live.com. Tot acolo gestionezi contul, pentru schimbarea parolei, de exemplu. Windows Live ID este același pe care-l folosești în MSN Messenger sau o droaie de servicii online de la Microsoft.

Depinde de ediția Windows Server 2008 pe care o cumperi:

• Web Edition: O instanță fizică SAU una virtuală.
• Standard Edition: O instanță fizică ȘI una virtuală.
• Enterprise Edition: O instanță fizică ȘI până la 4 instanțe virtuale.
• Datacenter Edition: Număr nelimitat de instanțe virtuale.

Ce mai am de spus:

• Că sursa acestor informații plus altele faine este Directions on Microsoft, o revistă independentă condusă de un tip tare descurcăreț. Nenea ăsta știe lucruri uneori mult înainte să le afle angajați de-ai Microsoft. Am citit câteva exemplare din revista asta.
• Datacenter Edition nu se găsește pe toate drumurile, ca celelalte ediții. Vine preinstalată pe hardughii OEM, servere de mare capacitate. Microsoft discută direct cu producătorii pentru realizarea soluțiilor ce rulează Datacenter Edition.
• Despre mașini virtuale în scenarii simpluțe, la noi acasă, am mai scris mai demult într-un articol: Mai multe calculatoare într-unul singur. Spuneam că poți porni descărcând gratuit Virtual PC 2007 de pe site-ul Microsoft.
• Vorbind de virtualizare serioasă, Microsoft dă tehnologia Hyper-V quasi-gratuit, la vreo 30 EUR cât să nu supere comisia UE. Dar când faci mașini virtuale multe și critice, îți trebuie și ceva tehnologie de management, dimensionare, actualizări. Iar asta este pe bani. Caută familia System Center de la Microsoft - unul din membri e ceva cu Virtual Machine Manager.

Ta-daaaam! Am vorbit data trecută despre ce și cum și mai ales despre cum pregătești baza de date ca să suporte mecanismele astea. Reamintesc cele 3 cuvinte cheie: Membership, RoleManager și Profile - după cuvintele astea cheie veți căuta în documentația .NET Framework când vă veți prinde urechile.

Configurările pentru mecanismele de autentificare, autorizare și persistența datelor de profilare se fac în Web.config, fișierul de configurare aflat în directorul rădăcină al aplicației Web.

În principiu, ar fi trei pași: menționezi baza de date la care se conectează aplicația, pentru fiecare din mecanisme setezi unul sau mai mulți provideri, apoi spui care este providerul implicit.

Cum te conectezi la baza de date
Destul de simplu: faci un string de conectare în care specifici cum se leagă aplicația ta motorul de date, sub elementul rădăcină <configuration>.

<connectionStrings>
   <remove name="LocalSqlServer" />
   <add name="MyUserConnection"
           connectionString="Server=LocalHost\SqlExpress; IntegratedSecurity=True; Database=Volksbank"></add>
</connectionStrings>

Cum setezi mecanism cu provider
Iar simplu: sub fiecare din mecanisme adaugi provider, care trebuie să știe la ce bază de date să se conecteze și ce clase, în ce namespace, vor furniza serviciile mecanismului.

<membership defaultProvider="MyAspNetSqlMembershipProvider">
   <providers>
      <clear />
      <add name="MyAspNetSqlMembershipProvider" connectionStringName="MyUserConnection" applicationName="/Joaca" 
              type="System.Web.Security.SqlMembershipProvider..." />
    </providers>
</membership>
<roleManager defaultProvider="MyAspNetSqlRoleProvider" enabled="true" ...>
   <providers>
      <clear />
      <add name="MyAspNetSqlRoleProvider" connectionStringName="MyUserConnection" applicationName="/Joaca"
              type="System.Web.Security.SqlRoleProvider..." />
   </providers>
</roleManager>

Mecanismul de Profile
Pe lângă provider, trebuie să spui ce fel de date vrei să păstrezi despre un utilizator. Câmpurile pe care le specifici vor deveni proprietăți ale obiectului utilizator.

<profile defaultProvider="MyAspNetSqlProfileProvider" enabled="true" automaticSaveEnabled="true">
   <properties>
      <clear />
      <add name="EmailSubscribed" type="Boolean" defaultValue="false" />
      <group name="Phone">
          <add name="Mobile" />
          <add name="Home" />
          <add name="Business" />
          <add name="Fax" />
      </group>
   </properties>
   <providers>
      <clear />
      <add name="MyAspNetSqlProfileProvider" connectionStringName="MyUserConnection" ApplicationName="/Joaca" 
              type="System.Web.Profile.SqlProfileProvider..." />
   </providers>
</profile>

Ce-i cu acele <remove/> și <clear/>? Serverul pe care vei ține aplicația s-ar putea să aibe propriile sale setări, moștenite de toate site-urile și aplicațiile găzduite. Ca să te asiguri că nu pici într-o capcană a cascadării, anulezi setările serverului. Am scris despre configurare și cascadare mai demult...

Setările pentru fiecare din mecanisme pot fi mult mai complicate. De genul cookies folosite, formatul de parolă, restricții la complexitatea parolei, durata sesiunii, dacă se păstrează profile pentru utilizatori neautentificați etc. Citiți mai departe în documentația .NET Framework SDK despre cuvintele cheie.

În loc de concluzie

Ați pregătit baza de date și ați configurat modelul Provider pentru cele 3 mecanisme - autentificare, autorizare și date profil. Și-acum ce? În principiu, citiți despre controalele de login furnizate de ASP.NET 2.0. Uite ce zice documentația:

The ASP.NET login controls (Login, LoginView, LoginStatus, LoginName, and PasswordRecovery) encapsulate virtually all of the logic required to prompt users for credentials and validate the credentials in the membership system.

Cu controlul LoginView, poți seta ca anumite elemente dintr-o pagină să fie vizibile numai anumitor utilizatori (grupuri de utilizatori).

Poți restricționa accesul utilizatorilor la anumite zone din site sau aplicație Web folosind zone setate în Web.config. Blocarea accesului se face plasând locații ca cele de mai jos sub elementul <configuration>. Aici, în sub-folderul Global_Admin al site-ului meu nu au acces decât utilizatorii ce au rolul de Global administrator:

<location path="Global_Admin">
    <system.web>
        <authorization>
            <deny users="?" />   -- respinge utilizatorii neautentificați
            <allow roles="Global administrator" />   -- acceptă acest grup de utilizatori
            <deny users="*" />   -- respinge orice altceva
        </authorization>
    </system.web>
</location>

Configurarea acestor mecanisme de autorizare sau autentificare și managementul utilizatorilor cu rolurile lor pentru o aplicație Web se pot face direct din Visual Studio Web Developer Express Edition: Meniu -> Website -> ASP.NET Configuration. Sau din consola de management a IIS.

Scenariul de utilizare este simplu iar întrebări despre tematică se găsesc pe o droaie de forumuri...

Vreau și eu un site cu conturi, cu username și parolă. Vreau site cu drepturi de acces pe diverse pagini sau module din aplicația mea Web. Vreau să stochez informații asociate diverșilor mei vizitatori. Etc, etc, etc...

E drept, soluții semi-preparate se găsesc. Uneori însă, vrei s-o iei de la zero din cauza unor specificații mai-nu-știu-cum. Și te-apuci de treabă, creând tabele peste tabele pentru înregistrări cu utilizatori, cu proceduri stocate și menținerea parolelor într-un format hash, nu text în clar, mecanisme de management al drepurilor pe grupuri de utilizatori. Recuperarea parolei uitate, autentificare single sign-on și câte și mai câte...

Pentru aplicații ASP.NET ce folosesc baze de date pe SQL Server (Express, că-i gratuit), avem un snop de scule și mecanisme care ar trebui să ne pună pe picioare foarte repede cu așa ceva. În .NET Framework sau ASP.NET, rețineți trei cuvinte cheie, trei clase sau tehnici, cum vreți să le spuneți:

Membership
Ăsta ține de crearea conturilor, actualizarea sau recuperarea parolei, stocarea datelor în formate sigure. Oricum, ține de conturi.

RoleManager
Una este autentificarea, adică recunoașterea vizitatorului, și alta este autorizarea, adică ce drepturi are acel vizitator, pe unde poate avea acces. RoleManager se ocupă de aceste drepturi și de plasarea conturilor pe grupuri de acces.

Profile
Atunci când vrei să știi despre un vizitator mai multe decât username și parolă, folosești Profile. Într-un profil stochezi informații diverse de genul data nașterii, numele mic, adresa poștală, culoarea preferată sau măsura la pantofi :-)

Ei bine, mecanismele astea 3 sunt gestionate în ASP.NET cu Provider-i, niște clase care se leagă la baza de date pentru a furniza diverse operații. În principiu, poți să-ți faci singur acești furnizori, dar există și unii gata făcuți care se bazează pe stocarea datelor în SQL Server.

Și cum pregătești baza de date ca să stochezi datele? În principiu, ai o aplicație, o sculă "ascunsă" prezentă în .NET Framework SDK: se numește aspnet_regsql.exe și stă pitită în C:\Windows\Microsoft.NET\Framework\v2.0.50727\. Cam cum o folosesc io?

Păi îmi trebuie SQL Server Express - fie descarc și instalez, fie probabil că mi l-a instalat Visual Studio oricum. Dup-aia, îmi pun consola de administrare, pe numele ei de fată SQL Server Management Studio Express. Pornesc consola și-mi creez baza de date necesară: capturile 1 și 2. Ca observație, îi poți spune unde să plaseze cele 2 fișiere ale bazei de date, ca să nu le pună în locația implicită pe C:\...

Apoi rulez aspnet_regsql.exe asupra bazei de date și cam asta este. Rularea e simplă și se vede în capturile 3 și 4.

Notă: Dacă o faceți pe Windows Vista sau Windows Server 2008, io recomand să rulați ca administratori consola de management SQL sau aspnet_regsql.exe: click-dreapta și Run as Administrator.
Nu toate aplicațiile știu să se împace cu acel User Account Control - chestia aia care-i enervează pe mulți când efectuează operații sensibile în sistem, cu înnegrire de ecran și întrebări de tip "tu ai pornit asta?" sau "trebe' permisiunea ta".

Eh, după ce-ai rulat scula de pregătire a bazei de date pentru cei trei provideri de la răsărit, te poți uita în bază. Et voila! Ai acolo toate tabelele necesare cu proceduri stocate cu tot. Bagă un ochi în captura 5 ca să vezi cam ce și cum. Nu te speria că nu vei fi nevoit să înveți ce e cu ele, astea sunt folosite de provideri. Dar îți faci o idee despre ce și cum...

Dacă nu ai .NET Framework SDK (Software Development Kit), e musai să-l descarci. E gratuit, da' ține-te bine că nu-i mic.

Nu vreau să fac ditamai mațul de articol, așa că povestesc în numărul viitor cum conectăm aplicația web și clasele Membership, RoleManager și Profile la baza de date pe care tocmai am pregătit-o. Până una alta, mai bag două vorbe de umplutură...

Dacă nu rulezi consola de administrare SQL ca administrator, poți întâlni erori la operații sensibile de genul:

• Atașarea dau detașarea unei baze de date
• Crearea sau aruncarea unei baze de date
• Crearea de conturi de acces în SQL Server sau la baza de date, configurarea accesului
• Operații pe scheme, în funcție de contextele de securitate de p-acolo

Bafto delo delo!

Acum câteva zile spuneam cum află site-urile ce limbă preferi tu din browser. Și cum setezi limba preferată. Și promiteam să revin cu una mai greu digerabilă: cum faci un site care știe mai multe limbi. Adică un site "globalizat" cu nuanțe locale :-) Ăsta o să fie un articol luuuung...

Nu mai stăm la povești. Ați activat serverul Web IIS din Vista, ați instalat ediția gratuită Visual Studio 2008 Web Developer... Începem un nou mini-proiect de site Web - Captura 1. Undeva în D:\Joaca vor fi fișierele site-ului. Capturile 2 și 3 vă arată cum declarați o nouă aplicație în IIS așa încât să puteți vedea site-ul pe http://localhost/joaca.
 

Pentru nerăbdători, iote codul mai jos:

Fișiere și directoare

La baza localizării stau fișierele de resurse localizabile. Fișiere RESX. De cele mai multe ori, discutăm de string-uri traduse în diverse limbi. Fișierele RESX stau în două tipuri de foldere speciale ale ASP.NET: App_GlobalResources și App_LocalResources.

Global Resources se referă la resurse accesibile în toate paginile site-ului. Există un singur folder App_GlobalResources pentru o aplicație Web, și acesta va sta în rădăcina aplicației. Resursele se împart în clase, fiecare clasă fiind recunoscută după numele fișierului (Clasa_Resurse.resx). Pentru fiecare clasă, putem avea mai multe limbi (Clasa_Resurse.ro.resx, Clasa_Resurse.fr.resx).

Local Resources se referă la pagini individuale. Orice sub-folder al aplicației poate conține un folder App_LocalResources. Aici, pentru orice pagină din sub_folder vom avea o clasă de resurse având același nume cu pagina. Pentru pagina Default.aspx, avem clasa locală asociată Default.aspx.resx. Pentru fiecare limbă, vom avea terminații la numele clasei (Default.aspx.ro.resx, Default.aspx.fr.resx).

Când localizăm o pagină, localizăm de fapt controalele din acea pagină. Butoane, etichete, poze etc. Mai exact, localizăm proprietățile acelor controale - de cele mai multe ori este Text-ul, dar poate fi sursa src a imaginii sau ToolTip-ul.

În ce limbă va vorbi site-ul meu?

În limba pe care o setezi tu sau în limba preferată a utilizatorului. Oricum, setările de limbă se stabilesc în Web.config, fișierul de configurare a aplicațiiei Web, aflat în directorul ei rădăcină. În exemplul de mai jos, sub nodul XML <system.web>, am plasat configurările de globalizare așa încât site-ul să vorbească pe limba preferată a vizitatorului, așa cum și-a setat-o în browser.

<globalization enableClientBasedCulture='true' requestEncoding='utf-8' responseEncoding='utf-8' fileEncoding='utf-8' responseHeaderEncoding='utf-8' culture='ro-ro' uiCulture='auto' />

Notă: uiCulture se referă la interfața aplicației web, adică la pagini; culture se referă la formatarea numerelor cu virgulă, separator de mii, formatarea datei și alte chestii interne aplicației etc.

Legătura între controale și resurse

Eu folosesc 3 tipuri de abordări atunci când asociez unui control o proprietate localizabilă:

1. Asociere programatică din cod. Ca atunci când, în codul executabil VB sau C# al unei pagini Default.aspx, schimbi o proprietate a unui control. Resursele locale vor fi în fișierele Default.aspx.resx, aflate în App_LocalResources.

txt_CampText.Text = GetLocalResourceObject("str_Default_Field_Text").ToString();
// alternativ se poate folosi GetGlobalResourceObject(), unde se specifică și numele clasei globale din App_GlobalResources

2. Legătură automată la resursele globale. Este o legătură declarativă, iar ASP.NET va ști singur să preia "traducerea" pentru un element din pagină:

<asp:Button ID="btn_Update" runat="server" Text="<%$ Resources:Butoane_Uzuale, btnUpdate_Text %>" />

4. Legătură automată la resursele locale ale paginii. Adică preluarea proprietății din fișierul de resurse asociat paginii. Cheia este să folosești atributul meta:ResourceKey în elementele ASP.NET.

<asp:Label runat="server" meta:resourcekey="lbl_Eticheta">Text implicit</asp:Label>
 

Cred că pot eu să scriu și o lună aici... Până la urmă tot "prinsul urechilor" este cea mai bună cale de a învăța. Luați codul și aruncați o privire, că vă prindeți repede.

Cu alte cuvinte, s-au gătat biții, avem versiunile finale. De pe site-urile Microsoft lipsesc o seamă de informații pe care le așteptam cu mare nerăbdare, dar sper să apară în curând. Cea mai mare noutate pentru mine ar fi suportul pentru date geo-spațiale, dar sunt convins că avansații în baze de date vor găsi o droaie de alte chestii faine. Poate s-au mai schimbat aspecte și pe la capacitățile bazelor de date.

Bineînțeles că am dat buzna să văd care sunt edițiile - a apărut una nouă, SQL Server 2008 Web Edition. Aaaah, Web Edition, adică pentru site-uri. Păi nu despre asta scriu eu p-aici? Am tras repede concluzia că trebuie să fie pentru site-uri de firme mari care au nevoie de motoare de date accesibile de pe Internet.

Încă nu găsesc nimic despre ce preț ar putea avea acest Web Edition, dar mi-e clar că va fi licențiat per procesor - țineți minte că licențierea la Microsoft se referă la CPU ca pastilă, nu ca nucleu. Web Edition suportă 4 procesoare iar ca funcționalitate... studiați și voi tabelele comparative să vedeți cum stă față de celelalte ediții. Presupunerea mea este că Web Edition se află undeva sub Standard Edition, poate chiar și sub Workgroup Edition. Și ca funcționalitate, și ca preț. Ne uităm în lista de prețuri, la licențele Open NL per-procesor:

228-08617 | SQL Svr Standard Edtn 2008 Sngl OLP NL 1 Proc | 6.525 EUR
A5K-02495 | SQL Server Wrkgroup Edtn 2008 Sngl OLP NL 1 Proc | 4.208 EUR

Dacă mă uit la prețurile astea și dau crezare unei cifre neoficiale dintr-o discuție pe un forum sau blog MSDN, estimez că Web Edition va costa cca 1.950 EUR per procesor. Destul de ieftin, comparativ cu edițiile mai șmechere. Și destul de ieftin pentru segmentul de piață vizat - site-uri de firme mari și corporații. Așteptăm prețurile oficiale...

Pentru site-uri mici și drăgălașe care au nevoie de mici baze de date, ediția gratuită Express s-ar putea să surâdă multora. Mie în mod cert da, atâta timp cât nu sunt "înghesuit" prea tare de limitări: rulează pe un singur procesor, pe un singur GB de RAM, baza de date de maxim 4 GB și acceptă doar conexiuni venind de pe aceeași mașină.

Pentru găzduire de site-uri, pentru firmele care furnizează servicii de hosting, sistemul de licențiere este oricum cu totul altul - SPLA (Service Provider License Agreement) - cu plăți lunare în funcție de numărul de clienți pe care îi deservești în luna respectivă și tipurile de licențe sau software-ul pe care îl oferi.

Uneori am senzația că se întâmplă ceva cu Microsoft. O ia razna [compania] sau chiar se fac băieți buni? De vreo câțiva ani încoace, tot scot software gratuit (ca ăsta), deschid surse sau specificații de protocoale și intră în parteneriate cu "dușmanii". Da' ce-am aflat acum 5 minute le întrece pe toate:

• Microsoft sponsorizează la nivel Platinum ASF-ul - Apache Software Foundation. Măi să fie!
• Microsoft dă proiectul Open Source ADOdb comunității PHP. Păi știam că IIS 7 a fost optimizat pentru PHP, da' chiar așa?
• Microsoft mai deschide specificațiile pentru încă alte 150 de protocoale din Windows Server sau .NET Framework. În fine, mai mult decât i-au obligat avocățeii UE...

E drept, băieții se joacă de-a Open Source de ceva timp. Au scos codeplex.com, un soi de SourceForge menținut de ei, sau Port25, un site de discuții despre interoperabilitate. Dar nu mă așteptam să dea bănicei unora cu care altminteri competiționează.

Cred că e și asta o chestie de cultură. La ei, reușesc să colaboreze competitorii între ei pentru că sunt în aceeași barcă, totuși. La noi, chiar și partenerii de tunuri, care se au unul pe celălalt "la cataramă", se "scuipă" între ei în fața țării, la audiență maximă. Hai că m-am ofticat din invidie! Mă duc la o țigară...

Să fie clar un lucru: serviciul SMTP din IIS nu este tocmai un server SMTP. Că mulți fac această confuzie. Este doar un serviciu de relaying pe care serverul de Web IIS îl pune la dispoziția aplicațiilor Web ce rulează pe acel IIS.

Cum se activează: La instalarea IIS 6.0, bifați căsuța corespunzătoare pentru SMTP, pe undeva sub nodul Internet Information Services, dacă nu mă înșel. La IIS 7.0 nu cred că trebuie făcut nimic - trebuie doar configurat după instalarea IIS.
Notă: Nu confundați SMTP cu SNMP, cum fac eu mereu, că al doilea e Simple Network Management Protocol cred.

Cum se configurează: În căsuța E-mail address se pune adresa From implicită. Sunt două moduri în care lucrează SMTP din IIS - "dă mesajul mai departe" sau "pune-l pe disc". Stai că explic.

• Adresa From implicită: Dacă aplicația Web care trimite mesajul e-mail nu specifică nici o adresă From, se utilizează adresa implicită setată la nivelul serviciului SMTP.
• Modul "dă mai departe", adică relaying: Trebuie să-i spui serviciului SMTP din IIS către ce server de e-mail SMTP să transmită mai departe mesajele pe care le primește de la aplicațiile Web. Acel server SMTP s-ar putea să ceară o autentificare din partea IIS, așa că va trebui să specificați contul și parola. Localhost înseamnă că serverul de e-mail SMTP se află pe aceeași mașină cu IIS-ul.
• Modul "pune mesajele pe disc": În loc să dea mesajele mai departe, serviciul SMTP din IIS le va salva pe disc, urmând ca acele mesaje să fie ulterior procesate sau trimise de către o altă aplicație sau alt server. Io folosesc modul ăsta când dezvolt aplicațiile, că în rețeaua de acasă nu dispun de un server SMTP, ca serverele Web "din producție".

Bine, bine, acum că aplicațiile mele Web pot trimite mesaje de e-mail, cum se face asta efectiv în codul aplicației, adică programatic?

Păi să zicem că am o pagină ASP.NET (d-aia cu aspx în coadă), cu un formular de contact. Și pagina asta trebuie să trimită un mesaj de e-mail cuiva. În pagina aspx o să am niște text-box-uri care preiau informațiile de la vizitatorul paginii:

<asp:TextBox ID="TextBoxAdresaVizitator" runat="server"></asp:TextBox>
<asp:TextBox ID="TextBoxMesajeVizitator" runat="server" TextMode="MultiLine"></asp:TextBox>

Iar în codul paginii aspx probabil că voi avea ceva ca mai jos (io folosesc C#, dar clasele sunt aceleași în Visual Basic):

...
using System.Net.Mail; // Namespace de trimis mesaje e-mail
...
MailMessage MesajulAplicatiei = new MailMessage();
MesajulAplicatiei.From = new MailAddress(TextBoxAdresaVizitator.Text);
MesajulAplicatiei.To = new MailAddress("suport@siteulmeu.ro");
MesajulAplicatiei.Subject = "Mesaj de la aplicatia Web";
MesajulAplicatiei.Body = TextBoxMesajeVizitator.Text;
SmtpClient ClientServiciuSMTP = new SmtpClient();
ClientServiciuSMTP.Send(MesajulAplicatiei);
MesajulAplicatiei.Dispose(); // curatam memoria, nu?

E drept, codul putea fi de 3 linii, dar nu era la fel de explicit. Pentru mai multe, citiți despre clasele MailMessage și SmtpClient din System.Net.Mail în documentația .NET Framework SDK.

Prescurtări (dacă mai era nevoie):

• SMTP - Simple Mail Transfer Protocol. Serverele SMTP sunt "relee" de mesaje e-mail. Primesc un mesaj și-l dau mai departe către destinație, ceea ce în engleză s-ar numi E-mail Message Relaying.
• IIS - Internet Information Services. Serverul de Web de la Microsoft, inclus în toate edițiile Windows Server dar și în Windows XP Professional și Windows Vista (Home Premium, Business, Enterprise, Ultimate, poate și Home Basic, dar nu sunt sigur). Așa se instalează.

Mai corect ar fi "cum instalez" serverul de Web în Windows XP sau Windows Server 2003. Serverul de Web se numește IIS - Internet Information Services. Kitul de instalare este inclus în Windows - serviciul trebuie doar activat. Atenție: Windows XP Home Edition nu are IIS, ci numai Windows XP Professional.

Instalare
În Control Panel -> Add or Remove Programs -> se selectează Add or Remove Windows Components -> se activează acele componente necesare. Se testează căutând http://localhost în browser.

Paginile web sunt păstrate implicit de IIS în directorul C:\InetPub\wwwroot\. Managementul serverului de Web se face cu o consolă pe care eu o accesez cam așa: clic dreapta pe My Computer -> Manage Computer -> expandez nodul Services and Applications -> aleg Internet Information Services.

Nu mai țin minte toate detaliile pentru că nu mai folosesc Windows XP de mult... Dar poate ajută articolul meu despre instalarea IIS pe Windows Vista, cu un scenariu foarte simplist dar general pe rețea de apartament cu router Romtelecom Ethernet. Un alt articol de-al meu spune cum instalăm mai multe site-uri sau aplicații Web pe același server IIS.

Notă: În Windows XP Professional și Windows Server 2003 avem versiunea IIS 6.0. Windows Vista și Windows Server 2008 au versiunea IIS 7.0, mai tare.

P.S. Articolul ăsta este tot din ciclul "întrebări din motor de căutare aterizează pe blogul meu".